În clepsidra omenirii firul de nisip se scurge
Fără să se-oprească... Timpul ca un râu la vale curge.
Zilele se duc în grabă, lunile... apoi și anii...
Pe alei de floare pline plâng îmbătrâniți castanii...

Trece soarele pe boltă, trec și stelele de gheață –
Noapte, dimineață, noapte, și-apoi iarăși dimineață...
Trece norul, se destramă... Trece printre ramuri vântul,
Trec cocori spre țări mai calde... Dar rămâne-n veci Cuvântul... !

Trec cetăți de lut și piatră... și în urmă-s doar ruine.
Toate trec... și omul trece. Pleacă, și-altu-n loc îi vine.
Chiar Pământu-ntreg s-a duce, într-o zi înfiorată...
Și de-acest Pământ cu lacrimi se va spune “A fost odată…”.

Timpul e-un vârtej ce-nghite tot ce-a fost cândva, ce este…
Și din toate va rămâne într-o zi doar o poveste.
Sau chiar negura uitării le va frânge-n întuneric –
Într-o mare grea de beznă vor pluti adânc, himeric.

Timpul trece ca un vuiet…rând pe rând, ani ca minute
Și milenii precum anii – Trec secunde nevăzute.
Toate trec…dar ce rămâne? Pentru cine să-ți dai viața
Trecătoare ca o frunză, mai subțire decât ața... ?

Cui să i te dai ca jertfă, făr’ să-ți pară rău o clipă... ?
Cui să-i dai inima-ntreagă, făr' să faci din ea risipă... ?
Cui să-i dărui tinerețea, făr’ să-ntorci capul în urmă
La acel care petrece și nu știe că se curmă... ?

Să nu te dedici, dar, poftei vinovate și deșarte,
Lăudăroșiei vieții, ci cuvintelor din Carte...
Că pe-acela ce-mplinește voia sfântului Părinte,
Nu se-abate pe-altă cale, ci pășește înainte,
Moartea nu îl va răpune și întreaga ei oștire –
Domnul Însuși îi arată minunata Mântuire... !

Trece timpul, trec și oameni, trec și zile ca furtuna...
Dar nicicând nu se întoarce s-o trăim ‘napoi niciuna.
Câte-am risipit în anul ce va trece de îndată...
Și niciuna dintre ele nu se-ntoarce niciodată.

Tot ce am lucrat în arșiți, și în ger, și în disprețuri,
Ne va răsplăti Mesia – Ca la El nu mai sunt prețuri
Așa mari – Pe-un ceas de trudă, El ne dă o veșnicie,
Pe o clipă de durere, o eternă bucurie...
Fiindc-aceste suferințe nu sunt vrednice-a fi puse
Lângă străzile de aur și-a lor străluciri nespuse...


Toate trec. Doar Adevărul va rămâne în picioare,
Dăinuind pentru vecie, chiar de-ar trece cer și mare
Și Pământ și omenire - Nu va rămânea niciuna...
Dar Cuvântul și Iubirea vor rămâne-ntotdeauna... !

Amin.